PSD marele câștigător al alegerilor în Olt. Marius Oprescu, continuă la șefia CJ

675

La Olt, PSD și PNL își împărțit cele mai importante funcții din administrația locală. Dacă social-democrații păstrează șefia CJ Olt prin Marius Oprescu, liberalii au câștigat funcția de primar al Slatinei prin Mario De Mezzo. Pe localități, PSD a obținut 95 de primării, PNL 14, AUR -două primării, iar Dreapta Unită o primărie.

PSD păstrează șefia CJ Olt și majoritatea în legislativul oltean

Președintele CJ Olt, social democratul  Marius Oprescu a obținut in nou mandate, al treilea, fiind votat de 41,66 dintre alegători prezenți ieri la urne. El a fost urmate de candidatul PNL Emanuel Oproiu care a primit 32,55 % din voturi, reprezentantul AUR, Mugur Mihăescu cu 12,78% din voturi și Emanuel  Doagă de la Dreapta Unită cu 8,47% dintre opțiunile oltenilor. Voturile pentru Consiliul județean la Olt s-au împărțit astfel: PSD a obținut 42,51, PNL-32,11, AUR-12,08 % din voturi, iar Dreapta Unită 9,13.

În urma votului de ieri, patru formațiuni politice vor fi reprezentate în Consiliul Județean.

Candidatul PNL a câștigat Primăria Slatina, social-democrații mai multe voturi în CL

Rezultate surprinzătoare au fost la votul de ieri pe Slatina. Primarul social-democrat Emil Moț a pierdut alegerile, el obținând 38,51 % din voturi în timp ce viitorul primar al municipiului, liberalul Mario Lucian de Mezzo a fost ales cu 49,04% dintre voturi. Pe poziția trei s-a situate Elena Iotu, candidat Dreapta Unită cu 5,16% dintre voturi, iar pe poziția următoare s-a situa reprezentantul AUR, Gabriel Buliteanu cu 3,45%.

În ceea ce privește Consiliul Local Slatina, social-democrații au fost preferați de 39,5% dintre voturile valabil exprimate în timp ce liberalii au trebuit să se mulțumească cu mai puține voturi care reprezintă 39,28% din totalul cel valabil exprimate, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) 8,36%, iar Dreapta Unită  a strâns doar 6,85% dintre voturi.

În Consiliul Local Slatina vor accede doar reprezentanții a trei partide: PSD, PNL și AUR. Dreapta Unită nu va fi reprezentată în CL Slatina pentru că nu a trecut pragul de 7% din voturi, fiind vorba de o alianță.

Social-democrații își păstrează supremația politică chiar dacă au pierdut Slatina

PSD a obținut, în urma scrutinului de ieri, 95 funcții de primari, la fel ca în 2016 și 2020, A pierdut unele, dar a câștigat altele.  Un număr mai mare de primari a obținut și PNL. Liberalii au strâns un număr de 14 funcții de primari, inclusiv cea de edil al Slatinei. Restul funcțiilor de primar, AUR a obținut conducerea a două primării, iar Dreapta Unită –una.

Pe vot politic la nivel de județ, PSD rămâne preferatul oltenilor obținând 58% din voturile valabil exprimate de locuitorii județului în timp ce PNL trebuie să se mulțumească cu doar 19,87%,  ceea ce reprezintă doar o treime din cele obținute de PSD. În clasamentul votului politic la nivel de Olt locul trei se situează Alianța pentru Unirea Românilor cu 13,38% din voturi, iar Dreapta Unită doar 4,81%, retusl formațiunilor politice care au mai avut candidați sunt sub acest procent.