Temperaturile extrem de ridicate din această perioadă afectează grav sănătatea oamenilor. Cei mai expuși la efectele caniculei sunt angajații care desfășoară activități în aer liber, nevoiți să suporte temperaturi ce depășesc, la umbră, și 40 de grade. Pentru a limita efectele caniculei asupra salariaților, patronii sunt obligați să ia o serie de măsuri. Cei care nu o fac riscă amenzi usturătoare din partea inspectorilor de muncă.