MAE a emis o avertizare de călătorie pentru Grecia anunțând cetăţenii români că autorităţile elene au emis o avertizare de incendiu, de astăzi până pe 7 iulie, din cauza temperaturilor ridicate şi a vântului puternic.
Ministerul de Externe le recomandă românilor consultarea paginilor sale de internet şi aplicaţia ‘călătoreşte în siguranță și îi atenționează pe cei care doresc să meargă în Grecia că există pericol iminent de producere a incendiilor de vegetaţie în insulele din nordul şi estul Mării Egee, în regiunile Attica, Grecia centrală, peninsula Pelopones şi Grecia de Vest. Cetăţenii români aflaţi în dificultate pot solicita asistenţă la Ambasada României la Atena şi la Consulatul General de la Salonic.
Autorităţile din Grecia au impus restricţii de acces în zonele ameninţate de incendiile de vegetaţie, care complică din nou sezonul turistic elen, transmite Rador. Echipele de intervenţie se luptă cu zeci de focare, iar la operaţiuni participă şi pompierii români.
Un amplu incendiu de vegetaţie arde necontrolat începând de luni la nord de Atena, obligându-le pe autorităţile elene să emită ordinul de evacuare pentru un oraş costier, ca măsură de precauţie.