Militar ARESTAT pentru tentativă de act sexual cu un minor, contra cost

127

Un militar în vârstă de 51 de ani a fost arestat preventiv, după ce a încercat să întreţină un act sexual cu un băiat în vârstă de 15 ani, în schimbul unor sume de bani. Acesta a fost prins de poliţişti în Craiova.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova s-au sesizat cu privire faptul că, într-o locuinţă din Craiova, un bărbat ar intenţiona să întreţină raporturi sexuale cu un minor.

La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, unde, au fost identificaţi un bărbat de 51 de ani, din Ostroveni, care locuieşte fără forme legale în Craiova şi un minor de 15 ani, din Sadova.

Cei doi au fost duşi la sediul secţiei pentru cercetări.

“Din cercetările efectuate, s-a stabilit că bărbatul de 51 de ani, ar fi racolat minorul prin intermediul unei reţele de socializare, în vederea întreţinerii de raporturi sexuale, în schimbul unor sume de bani”, a transmis IPJ Dolj.

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de racolarea minorilor în scopuri sexuale, cercetările fiind preluate de către un procuror din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara, Circumscripția Teritorială Craiova şi ulterior extinse şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la act sexual cu un minor.