Cozi la vaccinare se înregistrează și în mediul rural în județul Olt, acolo unde echipele mobile abia fac față numărului de persoane care vin să se imunizeze. Până la finele lunii, vaccinarea va continua în opt localități, urmând ca în funcție de solicitările localnicilor să se facă programări și pentru noiembrie.
Vaccinul anti-covid ajunge în această perioadă din nou în medul rural, prin intermediul campaniei „Oraşul vaccinează satul”, iar echipele mobile nu duc lipsă de solicitanți. Unele dintre centre raportează în jur de 150 de vaccinări pe zi. Dacă ieri s-au imunizat cetățenii din Morunglav, Băbiciu și Seaca, azi sunt așteptați la vaccinare cei din Voineasa, Cungrea și Scărișoara. Până la finele lunii, vaccinarea mobilă va ajunge: pe 29 octombrie la Balş (incinta SMR), Teslui, Băbiciu; 30 octombrie- Rusăneşti, Giuvărăști; 31 octombrie- Rusăneşti.
Cetățenii din mediul rural care se nu pot deplasa la centrele de vaccinare din Slatina, Caracal, Balş, Corabia, Drăgăneşti-Olt şi Scorniceşti se pot adresa primăriilor pentru a se înscrie pe lista persoanelor care doresc să se vaccineze, în funcție de numărul solicitanților fiind stabilit programul de vaccinare prin campania destinată locuitorilor de la sate.
La nivelul județului Olt, până ieri s-au imunizat în total cu doza I – 87.715 persoane, cu două doze 73.147, doza III- 10.887 și cu doza unică Janssen ( Johnson & Johnson )- 19.837 persoane.