Români prinși la furat în zonele afectate de inundații din Germania

90

Hoții nu au întârziat să își facă apariția în Germania, în zonele cele mai lovite din țara grav afectată de inundații. Conform autorităților, o bună parte dintre aceștia sunt chiar români.

În Germania, țara cea mai afectată de inundații, hoții și-au făcut apariția în zonele lovite cel mai puternic de viituri.

Doi bărbaţi, de origine română, de 20, respectiv, 34 de ani, din Recklinghausen au fost denunţaţi sâmbătă la prânz, când au reușit să fure o maşină de spălat şi diverse aparate electrice, depozitate într-o furgonetă, parcată pe marginea drumului în Nette.

Totodată, martorii spun că au văzut un camion, sâmbătă după-amiază, în zona Markaner / Linscheidtstrasse. La prânz, camionul a fost remarcat şi de biroul de ordine publică de pe Brachtenbecker Weg. Ofiţerii de poliţie au denunţat un bărbat în vârstă de 46 de ani, de origine română, rezident în Bochum.

Biroul de ordine publică din Altena a cerut ajutor, duminică după-amiază. O furgonetă intrase pe Lüdenscheider Straße. Ocupanţii acesteia şi-au însuşit mai mute deşeuri electrice şi metalice. Şi în acest caz, un tânăr de 23 de ani, de origine română, din Attendorn, a fost pus sub acuzare pentru fapte similare.

Poliţia federală roagă cetăţenii să raporteze imediat toate persoanele şi vehicule suspecte prin numărul de urgenţă 110.

Inundaţiile devastatoare din vestul Germaniei au provocat moartea a cel puţin 165 de oameni, conform celui mai recent bilanţ și alte peste 100 de persoane sunt în continuare date dispărute.