Video/Chef de chef pe ritmuri de manele la Poliția Locală

636

Doi agenție de la Poliția Locală din Bârlad s-au filmat în timp ce cântau și chiuiau pe ritm de manele. Videoclipul a ajuns și în atenția superiorilor care au deschis o anchetă disciplinară internă pentru a stabili toate circumstanțele.

Anchetă disciplinară internă, după ce doi agenți de poliție de la Locală s-au filmat în timp ce se distrau pe ritmuri de manele.

În filmare cei doi polițiști fredonau versurile unei melodii de petrecere și se distrau de minune, ba chiar unul dintre ei a strigat numele senatoarei AUR „Șoșoacă”, amuzându-se copios și continuând „petrecerea” în mașină.

Videoclipul a ajuns și în atenția superiorilor și în acest moment se desfășoară o anchetă disciplinară internă, vizați fiind cei doi agenți de poliție pentru a se stabili dacă aceștia se aflau sau nu într-o misiune și în ce circumstanțe a fost făcută filmarea.

„Am văzut și eu acum două zile acest video și am demarat o cercetare disciplinară a celor doi. Ei spun că nu se aflau într-o misiune, iar momentul filmat de ei ar fi în timpul când ei veneau la serviciu pentru a-și prelua tura. Chiar dacă sunt din Bârlad, se pare că unul dintre ei era la o casă particulară la Bădeana și și-a rugat colegul să vină să-l ia la serviciu pentru a nu întârzia. Eu nu înțeleg de ce erau așa euforici, dar ancheta va stabili toate circumstanțele. Vom verifica dacă într-adevăr filmarea nu era în timpul orelor de program și cum a ajuns acel material video pe rețelele de socializare”, a declarat Vasile Chelaru șeful Poliției Locale Bârlad.