Trei vieți, salvate dintr-o singură donare de sânge. Tinerii social-democrați au răspuns apelului Spitalului Slatina

289

În ultima lună, Spitalul Județean de Urgență Slatina s-a confruntat cu o nevoie acută de sânge, numeroși pacienți internați în secțiile oncologie, ortopedie, terapie intensivă etc., necesitând transfuzii sanguine. În acest sens, echipa managerială și corpul medical au lansat un apel către toți cei care doresc să vină în ajutorul pacienților care au nevoie de transfuzii sanguine. Azi, de Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, au răspuns apelului tinerii social-democrați din Scornicești.

În fiecare an, la data de 14 iunie este celebrată Ziua Mondială a Donatorului de Sânge. Pentru că Spitalul Județean de Urgență Slatina, dar și Centrul de Transfuzie Sanguină Slatina- Olt au făcut apel către olteni să  doneze sânge și să salveze astfel viețile unor pacienți pentru care este vital ajutorul semenilor, tinerii social- democrați au răspuns pozitiv și îi îndeamnă și pe alți cetățeni ai județului să le urmeze exemplul.

 ,,Este un gest mic din partea noastră, a oamenilor sănătoși, dar uriaș pentru cei care sunt în suferință.  Am devenit donatori, pentru că am înțeles că stă în puterea noastră să salvăm vieți.  Cu fiecare unitate de sânge pe care o donăm, ajutăm la salvarea a trei vieți. Donează și tu! Gestul tău poate salva vieți! Pentru că: nu există nici un substitut pentru sângele uman; sângele nu poate fi fabricat și este nevoie continuă de sânge din cauza perioadei scăzute de viață a componentelor sale: sângele poate fi oferit voluntar numai prin generozitatea celor din jur!”, a transmis TSD Scornicești.

Campanii în acest sens au fost realizate în această perioadă și de către jandarmii și polițiștii din județ.

Cei interesați sunt rugați să se prezinte la Centrul de Transfuzii Sanguine Slatina din strada Ecaterina Teodoroiu, nr.28, de luni până vineri, între orele 8,00-12,00.