Centrele de vaccinare rămân deschise și de Paște

116

Românii care doresc să se vaccineze chiar și în zilele de sărbători pascale vor găsi centrele deschise în prima și a doua zi de Paște. Cei care au programare și doresc să se imunizeze se pot prezenta la centrele de vaccinare chiar și în zi de sărbătoare.

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat azi că centrele de vaccinare anti-Covid rămân deschise și în perioada sărbătorilor pascale. Românii care și-au facut programare și doresc să se imunizeze se pot prezenta atât în prima cât și în a doua zi de Paște la centre.

„Conform informaţiilor primite de la CNCAV, centrele de vaccinare vor fi deschise atât în prima zi de Paşte, cât şi în a doua zi de Paști.Având în vedere că suntem în Săptămâna Mare, săptămână care are implicaţii profunde în special pentru creştinii ortodocşi, iar în weekend este Paştele ortodox fac un apel la responsabilitate: pe de o parte, să încercăm să ne protejăm cât de mult posibil, iar, pe de altă parte, dacă avem programare la vaccinare, să o respectăm. (…) Vă doresc un Paşte luminat şi multă sănătate!”, a transmis ministrul Sănătăţii, într-o conferinţă de presă.

Până astăzi, România a trecut de pragul de 3 milioane de persoane vaccinate anti-Covid, ajungând la 3.037.698 de persoane dintre care 1.243.193 au fost vaccinate cu prima doză, iar 1.794.505 de persoane au făcut și rapelul.