Aproape 1200 de case, curți și beciuri din 29 de județe, afectate de inundații. În Olt- un singur beci

371
Foto: Inundații Harghita

Ploile torențiale continuă să producă pagube pe întreg teritoriul țării. Numai în ultimele 24 de ore, 161 de localități au fost afectate, iar trei persoane și-au pierdut viața. Din fericire, în Olt nu s-a înregistrat decât o singură intervenție.

Potrivit unui comunicat al IGSU, în cursul zilei de ieri și pe timpul nopții, aversele torențiale au produs inundații în 29 județe (AB, AR, BH, BN, BV, BT, CL, CJ, CS, CV, DB, DJ, GL, GR, HR, HD, IL, IS, MH, MM, MS, NT, OT, PH, SV, TM, TR, VS și VN), fiind afectate 161 de localități. Pompierii au acționat  pentru evacuarea apei din 387 de case, 578 curți și 219 beciuri/subsoluri. Totodată, vântul puternic a doborât 7 stâlpi de electricitate și 5 copaci. În județele Alba, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin și Maramureș, 71 de persoane au fost evacuate și relocate temporar în spații puse la dispoziție de autoritățile locale și la rude.

Județul Olt nu se numără printre cele cu pagube însemnate, pompierii interevenind la o singură locuință. ,,Pompierii Detașamentului Slatina au inervenit cu o motopompă pentru asanarea apei provenită din infiltrații la beciul unei locuințe din comuna Oporelu. Au fost asanați aproximativ zece metri cubi de apă,, declară Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.