În urmă cu trei ani de zile, senatorul de olt Siminica Mirea îl interpela din plenul Senatului pe ministrul Transporturilor privind importanța reintroducerii barierelor automate la toate trecerile cu nivel de cale ferată. Acum, parlamenatrul oltean a solicitat din nou lămuriri Guvernului privind stadiul proiectului privind modernizarea trecerilor la nivel cu cale ferată.
“Câte vieți omenești mai trebuie pierdute în accidente grave petrecute la trecerile cu nivel de cale ferată, pentru a reintroduce barierele automate, acolo unde acestea au fost abuziv desființate? „, întreba în februarie 2017 senatorul de Olt Siminica Mirea din plenul Senatului, importanța reintroducerii barierelor automate la toate trecerile cu nivel de cale ferată fiind una dintre temele suspuse atenției Guvernului, parlamentarul oltean precizând că sunt infinit mai mici costurile punerii în practică a acestei măsuri decât pierderile de vieți omenești. Iar răspunsurile au fost mai întâi de neputință din partea statului indicându-se costurile enorme, apoi de acceptare a necesității unei investiții în acest sens pentru salvarea a numeroase vieți omenești, iar acum de implementare a unui proiect. Demersurile repetate ale senatorului de Olt par să dea roade, la ultima întrebare adresată ministrului Transporturilor pe această temă venind răspunsuri concrete.
„Încă de la începutul mandatului, pentru mine, siguranţa cetăţenilor a reprezentat o temă prioritară. Am avut diverse poziţii în Parlamentul României, în contextul siguranţei participanţilor la trafic. Astfel, în luna martie a anului 2018, am adresat o întrebare ministrului Transporturilor de la acea vreme, domnul Lucian Şova. Solicitam răspunsuri la întrebări legate de proiectele legate de trecerile la nivel cu calea ferată şi de infrastructura aferentă, propunând, indirect, o implicare mai mare a ministerului în cauză. Însă, niciun proiect desfăşurat, doar răspunsuri birocratice, legate de documentaţie. Nu m-am oprit aici! La începutul lunii februarie a acestui an, am formulat o întrebare adresată ministrului Transporturilor, domnul Lucian Nicolae Bode. Întrebarea era: „Care sunt sumele alocate, în bugetul asumat pentru anul 2020, pentru realizarea investiţiei care reprezintă cele 476 de bariere la trecerile de nivel cu calea ferată?”. Din răspunsul ministrului de resort aflăm că există un proiect de modernizare a trecerilor la nivel cu calea ferată, aflat în faza de studiu de fezabilitate. Prin acest proiect, finanţat cu bani europeni şi de la bugetul de stat, cu suma de 7.996 mii lei, vor fi modernizate 150 de treceri la nivel cu calea ferată. Iar cu 5.753 mii lei, sumă alocată de la bugetul de stat, vor fi modernizate 76 de treceri la nivel cu calea ferată. Acum rămâne ca faptele să vorbească! Siguranţa cetăţenilor este mai presus de orice. Voi monitoriza desfăşurarea acestor proiecte.”, anunță senatorul Siminica Mirea.
Pentru studiul de fezabilitate care ar urma să stabilească cele 150 de treceri la nivel cu calea ferată din România care vor intra într-un program de modernizare, asocierea franco –română Systra – Metroul SA a depus singura ofertă la licitaţia CFR SA. Aceasta va fi evaluată de către CFR SA până pe 29 mai, conform datelor din SICAP. Contractul estimat la 2,9 milioane de lei prevede identificarea kilometrică a 150 de treceri la nivel cu calea ferată ce vor fi modernizate. De asemenea, acesta va avea o durată de 16 luni şi va fi finanţat din fonduri europene. Caietul de sarcini pentru această licitaţie a fost analizat şi de către JASPERS, căruia CFR SA i-a propus o listă cu 296 de treceri pentru modernizare.
În Olt, sunt șase treceri la nivel cu calea ferată fără bariere.