În căutarea celor mai talentate fete din satele țării care să joace în Liga I, clubul de fotbal feminin Fair Play București a organizat o competiție la Caracal. Câștigătoare a fost desemnată echipa din Scărișoara, fetele jucând deja alături de echipa bucureșteană în Liga I.
Profitând de pauza competițională, AFC Fair Play București a pornit cu ”Caravana vacanței” prin comunele și satele țării în căutarea celor mai talentate fete. Sâmbătă, 14 decembrie, junioarele U13 și U15 și-au dat întâlnire pe terenul de fotbal la Caracal. 60 de fete din Scărișoara, Stoicănești, Vădăstrița, Grădinile au participat la competiție.
Câștigătoare au fost desemnate fetele din Scărișoara. „SCĂRIȘOARA PE PRIMUL LOC (din nou)! Federația Română de Fotbal (FRF) împreună cu FC Fair Play București au un parteneriat cu Școala și Primăria Scărișoara. Fetele noastre joacă în Liga 1 de fotbal. Felicitări fetelor noastre de AUR!”, a postat bucuros edilul Liviu Tiugan pe pagina sa de socializare.
AFC Fair Play le-a oferit participantelor la eveniment cupe, diplome, mingi și echipamente sportive.
„A fost un eveniment reușit, iar pentru asta le mulțumesc tuturor participanților și celor care au contribuit. Am descoperit câteva fete talentate care pot face pasul spre performanțe. Vom continua prin acest proiect să aducem fotbalul feminin aproape de comunitățile din întreaga țară”, a declarat antrenorul Ion Bărbăcioru.
Despre fotbalistele din Scărișoara, în știrile Realitatea Oltului:
În ciuda condițiilor, talentul le aduce succesul. Fetele de la Scărișoara, în LIGA I de fotbal