Potrivit datelor Programului Național de Supraveghere și Control al Tuberculozei, în țara noastră anul trecut au fost înregistrate 11.630 de cazuri de tuberculoză, la adulți. Senatorul de Olt Siminica Mirea îi informează pe olteni că a fost demarată activitatea de screening în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene.
România este țara cu cele mai multe cazuri de tuberculoză din Uniunea Europeană. Pentru prevenirea, screeningul și diagnosticul tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente, Ministerul Sănătății a demarat un proiect cu fonduri europene axat pe grupuri vulnerabile: persoane din comunități rurale, persoane fără adăpost, persoane care suferă de dependență de alcool, droguri sau alte substanțe toxice, respectiv persoane private de libertate sau aflate sub control judiciar. Detalii despre acest program le oferă oltenilor senatorul de Olt Siminica Mirea, pe pagina sa de socializare.
„Proiectul demarat şi cofinanţat de Ministerul Sănătății, în valoarea de 68 milioane lei, va face ca până în 2023, 75.000 de persoane să fie beneficiari ai programelor. În activitatea de screening, vor fi folosite caravane mobile, dotate și acreditate pentru screening radiologic și diagnostic molecular rapid al tuberculozei; acestea au fost deja achiziționate. Pentru îmbunătățirea depistării precoce a tuberculozei, în cadrul proiectului va fi elaborată o metodologie unică de screening pentru TB, aplicabilă la nivel național pentru asigurarea unui standard unitar de realizare a screeningului și consolidarea controlului tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente. Controlul tuberculozei este o prioritate nu doar în România, ci și la nivel internațional, iar proiectul demarat de Ministerul Sănătăţii prin Institutul de Pneumoftiziologie «Marius Nasta» alături de parteneri din asociațiile de pacienți și societate civilă are o importanță strategică în eforturile României de a combate această problemă de sănătate publică. România implementează politici pentru a stopa și combate tuberculoza – avem o Lege a Tuberculozei, iar prin demararea efectivă a acestui proiect specialiștii vor merge către grupurile vulnerabile pentru a diagnostica precoce această gravă problemă de sănătate publică și a se lua măsurile eficiente de control. Pe lângă activitățile de screening, diagnosticare și tratament al TB, proiectul include o serie de activități de formare specifică pentru 560 de specialiști.”, a notat senatorul.