Orașul Teilor va fi învățuit de magia Sărbătorilor de Iarnă, odată cu căderea serii administrația urbei urmând să aprindă iluminatul festiv. Moș Nicolae a ajuns cu 1670 de daruri.
Astăzi, Primăria oraşului Corabia îi invită pe locuitori, cu mic cu mare, să se bucure de Sărbătorile de iarnă și să ia parte la momentul magic al aprinderii iluminatului festiva. Evenimentul va avea loc la ora 17.30, în piata Independenței.
Moș Nicolae a ajuns deja cu pachete și dulciuri în instituțiile subordonate administrației locale, circa 1670 de cadouri dulci urmând a fi primite de către preşcolarii şi elevii de gimnaziu de la școlile din oraș, copiii institutionalizaţi şi bătrânii de la Centrul Medico Social, copiii şi tinerii cu dizabilităţi din cadrul Asociaţiei de sprijin a copiilor și tinerilor cu dizabilităţi Olt – Filiala Corabia.