ANI revine în forță și dă lovitura. Conducerea instituției a făcut publică lista cu cei 13 aleși declarați incompatibili. Printre aceștia se află și alesul oltean Cornel Dincă. Bărbatul deține funcția de viceprimar al comunei Bucinișu. Potrivit ANI, în mandatul 2012 – 2016 a exercitat simultan funcția de viceprimar și pe cea de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Bucinișu, Județul Olt, încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) și ale art. 91, alin. (3), teza 1 din Legea nr. 161/2003.
Potrivit comunicatului ANI, viceprimarul de la Bucinișu nu a transmis către instituție un punct de vedere în apărarea sa.
Dacă decizia ANI nu va fi contestată în instanță în termen de 30 de zile, secretarul primăriei Bucinișu are obligația de a întocmi actele necesare pentru revocarea statutului de ales al acestuia și, implicit, a deținerii funcției de viceprimar.























