Hoții de curent electric, depistați de jandarmi. Dosare penale pentru trei slătineni

301

Racordați ilegal la rețeaua de curent electric, trei slătineni s-au trezit ieri cu jandarmii peste ei. Oamenii au fost deconectați de la curent și s-au ales și cu dosare penale.

„În baza Protocolului de colaborare între Jandarmeria Română și Distribuție Energie Oltenia, jandarmii olteni au sprijinit, miercuri, 22 august a.c., reprezentanții Distribuției Energie Oltenia în organizarea și desfășurarea unor acțiuni de inspecție și control în vederea depistării și instrumentării în teren a cazurilor de nerespectare a normelor legale de consum în domeniul energiei electrice (consumul fraudulos prin sustragere de energie electrică). Jandarmii au legitimat persoanele depistate sustrăgând energie electrică şi au întocmit actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt (faptă prevăzută şi sancţionată art. 228 C. Pen.)  şi a infracţiunii de folosire de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare (faptă prevăzută şi sancţionată art. 92 (2) din Legea 123 din 10 iulie 2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale.”, arată IJJ Olt.

Prinși racordați ilegal au fost doi bărbați și o femeie din Slatina, cu vârste între 24 și 59 de ani, care sustrăgeau energie electrică prin folosirea unei instalaţii clandestine, racordată prin intermediul unui conductor electric.