Directoarea unei școli a lovit 6 oameni pe trotuar

145

Planul Roșu de Intervenție a fost activat la nivelul județului Buzău, după ce șase pietoni au fost loviți în plin de un autoturism.

Un autoturism a lovit pe trotuarul din fața Școlii Generale Nr.1 Buzău șase persoane – cinci femei și un bărbat. Alte trei persoane, printre care și o fetiță în vârstă de 12 ani au suferit atacuri de panică. Toți cei nouă au fost transportați la spital.

La fața locului au fost mobilizate patru echipaje ale Serviciului de Ambulanță, un echipaj SMURD și o autospecială pentru transport victime multiple.

Toate persoanele implicate în accident sunt în stare stabilă, potrivit cadrelor medicale, cu excepţia unui bărbat, care se află în stare gravă, picioarele acestuia fiind zdrobite.

Printre persoanele care au suferit atac de panică se află şi autorul accidentului, directorul Şcolii gimnaziale nr.1, Monica Gheorghe.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, Mihai Drăghiciu, a precizat că femeia ar fi acroşat o poartă metalică în momentul în care a executat o manevră de parcare pe trotuar, iar poarta s-a prăbuşit peste persoanele aflate în apropiere.