O seară dedicată artelor și lecturii la Slatina, la Nocturna Bibliotecilor. PROGRAM

147

Mâine seară, începând cu ora 16.30, Biblioteca Judeţeană Olt „Ion Minulescu” desfăşoară Evenimentul Cultural Naţional „Nocturna Bibliotecilor 2017”. Se anunță o seară magică, spectatori și artiști principali fiind copiii.

Expoziții, spectacole de dans și muzică, ateliere de șah și modelaj, vizionări de filme și multe alte surprize îi așteaptă pe slătineni și nu numai, indiferent de vârstă, la Nocturna Bibliotecilor organizată mâine la Slatina.

Evenimentul, ajuns la ediţia a VII-a, este iniţiat de Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) obiectivul principal al acestei campanii este acela de a atrage în spaţiile de bibliotecă un public cât mai divers şi de a avea o mai bună legătură între bibliotecari şi diferite segmente de public, într-o manieră relaxantă şi prietenoasă.

“Biblioteca Judeţeană Olt „Ion Minulescu” sub genericul „Cititul – Plăcere şi Necesitate” propune vizitatorilor un program interesant care va cuprinde activităţi sub formă de vizite ghidate în bibliotecă, prezentări de cărţi rare, proiecţii de film, teatru, muzică, ateliere de creaţie, lansări de carte dar şi activităţi specifice bibliotecii (împrumut de carte până târziu în noapte, eliberări de permise etc)“, a anunțat conducerea instituției.

Seara magică pe tărâmul cărților se va termina cu înmânări de diplome colaboratorilor şi voluntarilor cei mai activi în anul 2017.

Program

  • Ora 16.30:

Salonul de artă: Deschiderea Nocturnei bibliotecilor 2017

Vernisaj expoziție de pictură: „Culori de poveste” – expune artistul plastic Constantin Mihalache;

  • Orele 17.00 – 19.30 Secţia pentru copii şi Salonul de artă:

Pastel de toamnă – moment poetic

Micii dansatori pe scenă – dans popular. Activităţi susţinute de copii de la Palatul Copiilor „A. Baran” Slatina şi de la Şcoala Gimnazială Oporelu. Coordonatori: director Olteanu Ramona, prof. Diţoiu Laura şi prof. Vârtosu Toma Florentina.

„Toamna – zâna melopeelor  şi a curcubitaceelor” – ateliere practice de modelaj susţinute de elevii de la Şcoala gimnazială „Eugen Ionescu” şi Liceul cu Program Sportiv Slatina. Coordonatori: prof. Claudia Petre, prof. Ilie Camelia, prof. Vasile Cornea, prof. Constantin Alina, prof. Bărbuia Mihaela.

Teatrul copiilor: „Justiţie” de I.L.Caragiale, monolog „Într-o gară”, „Alexandru Lăpuşneanu” de C. Negruzzi în interpretarea elevilor Şcolii gimnaziale „C. Brîncoveanu” din localitatea Brîncoveni, sub coordonarea prof. Stanciu Emilia;

„Parada micilor vedete” – modele vestimentare prezentate de copii de la Palatul copiilor „A. Baran”, Slatina, sub îndrumarea prof. Şoaică Valeria;

„Acorduri lirice” – program muzical susţinut de corul Voces Primavera al Şcolii Populare de Arte şi Meserii sub bagheta dirijorului prof. Fieraru Arald Marius

  • Orele 19.30-20.30

„Microrecital de muzică folk” – susţinut de cantautorul Ionuţ Bălăiţă – membru fondator şi conducătorul Grupului Folk Slatina.

„Momente de Halloween” – expoziţie de obiecte şi alte…surprize oferite de elevii Şcolii Gimnaziale „ Ştefan Protopopescu”, clasele I A, a II-a B, a II-a C, coordonaţi de profesorii: Puţureanu Onuţa-Neti, Stanciu Mădălina, Vîle Mihaela şi Tihan Silvia.

„Eternitatea dansului” – moment coregrafic oferit de copiii Ilie Giulia Maria Elena şi Ciuică Alexandru – dansatori ai Clubului de dans M.G.V. (Marea Generaţie Viitoare) slatina sub îndrumarea prof. Claudia Oporanu.

  • Orele 20.30 – 22.00 Hol etaj I, Sala de lectură, Fond documentar, Depozit legal, Secţia engleză

„Caricaturi la …minut!”  Sesiune de autografe oferite de renumiţii artişti Gogu Neagoe şi Cătălin Mihalache, care vă invită să descoperiţi latura comică a trăsăturilor voastre;

„Momente, întâmplări, dezvăluiri mai puţin cunoscute din viaţa unor personalităţi” prezentate de scriitorul Dan Eugen Dumitrescu – autorul lucrării în 5 volume „Viaţa anecdotică a marilor pictori, sculptori şi arhitecţi ai lumii”.

„Din comorile bibliotecii « Ion Minulescu »”:

Cărţi rare şi bibliofile – expoziţii de carte

Autori şi autografe de colecţie din judeţul Olt şi Romanaţi.

Prezentarea cărţilor JK Rowling – Harry Potter şi Bram Stoker – Dracula – prezentare cărţi la secţia în limba engleză;

Prezintă: Dumitrana Gabriela (Fond Documentar),  Mîinea Gina (Depozit Legal), Dascălu Paula şi Rădulescu Maria (Sala de lectură), Pătraşcu Magdalena şi Grosu Raluca (Secţia engleză)

„Centenar UNESCO – Lazăr Zamenhof  iniţiatorul limbii esperanto” – în prezentarea autorului Marin Vochin – Bucureşti;

Publicaţii ştiinţifice slătinene: „Muzeul Oltului” prezintă Doru Neagu, muzeograf Muzeul Judeţean Olt;

„Mici reprize de şah cu…participanţii” Atelier demonstrativ susţinut de prof. Barbărasă Dumitru – coordonatorul voluntar al Clubului de Şah din bibliotecă.

Sala multimedia: Vizionări în grup „Poveşti din cărţi”, filme din poveşti.