Capitala Daciei inferioare a sărbătorit două zile cu folclor oltenesc și invitați din țară

340

Bistrița Năsăud, Târgoviște, Maramureș și Olt sunt zonele reprezentate pe scena din Dobrosloveni în cadrul Festivalului de Folclor Plai de Romanați, organizat weekendul trecut în comuna olteană Dobrosloveni.

438 de ani de atestare documentară a localității au sărbătorit locuitorii comunei Dobrosloveni pe 2 și 3 septembrie, prin cântec, dans și voie bună. Festivalul, organizat la marginea localității, s-a bucurat de prezența numeroasă a zeci de copii din mai multe zone ale țării, mândri de portul lor popular și dornici să promoveze tezaure folclorice moștenite din bătrâni. Bătrânele satului au privit prestația talentaților dansatori și soliști cu lacrimi în ochi, mândre că o generație talentată va duce mai departe zestrea tradițională, tinerii și-au privit cu mândrie copiii pe scenă, iar cei mici au fost fascinați de numeroasele atracții de distracție prezente în cadrul festivalului.

Au urcat pe scenă taraful și ansamblul local Flori de Romanați, Ansamblul Măgureanul Bistrița Năsăud, Ansamblul Vasile Lucaciu Maramureș, Ansamblul Dionisos Târgoviște și Grupul Vocal Mlădițele Oltului. Trofeul festivalului a revenit Grupului Vocal Mlădițele Oltului, pregătit de prof. Victorița Cică, solist al Ansamblului Doina Oltului.

În cea de-a doua zi a festivalului au susținut spectacole soliști îndrăgite precum Maria Ghinea, Zorina Bălan,  Ion Drăgan, Maria Butilă, Zorina Savu, Valencio.

Trebuie cunoscut faptul că localitatea Dobrosloveni este una cu o importanță istorică deosebită, satul Reşca fiind întemeiat  pe vatra vechii aşezări dacice Malva. Aici, mai târziu, romanii au întemeiat un oraş înfloritor, Romula (Mica Romă), devenit mai apoi capitala Daciei Inferioare. Acum vestigii dacice şi romane zac împrăştiate în pământul satului, în albiile râurilor. Romula este cel mai întins sit arheologic român de la sud de Carpați (peste 304 hectare) și unul dintre cele mai importante centre economice si culturale din provinciile romane dunărene.