Incendiu de proporţii la depozitul firmei Grosbi. Pagubele sunt imense

318

Un incendiu de proporţii a izbucnit noaptea trecută în Slatina, la depozitul de băuturi alcoolice şi răcoritoare al unei firme de distribuţie. Pentru stingerea incendiului, s-a acţionat cu mai multe autospeciale de stingere, intervenţia durând aproape două ore. Pagubele sunt însemnate. Din fericire nu s-au înregistrat victime.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 23.00. El a fost anunţat la 112 de paznicul depozitului care a observat flăcările ce se răspândeau cu repeziciune. La sosirea pompierilor, depozitul ardea generalizat. Pentru a limita pagubele, salvatorii au intervenit cu mai multe autospeciale dar şi cu o autospecială cu un bazin de 9000 litri. Pentru o mai bună intervenţie a pompierilor, acţiunea a fost coordonată de prim-adjunctul comandantului IJJ Olt.

Potrivit pompierilor, pagubele produse de flăcări sunt impresionante. În incendiu au ars interiorul halei pe o suprafaţă de 600 de metri pătraţi, materiale combustibile şi ambalaje, biroul de supraveghere şi centrala de detecţie, două monitoare şi două imprimante, un dozator de apă, un DVR, două motostivuitoare, actele gestionarilor dintr-un fişet metalic şi parţial prelata unui camion. O mare cantitate de marfă, aflată în apropierea biroului de unde a izbucnit focul, a fost deteriorată. Pentru a limita proporţiile dezastrului, pompierii au reuşit să scoată la timp 12 butelii cu GPL aflate în interiorul depozitului. Din fericire, focul nu a făcut şi victime.

Incendiul a fost stins în aproximativ o oră şi jumătate.

 

Pompierii încearcă acum să stabilească cu exactitate ce a cauzat izbucnirea incendiului.

Depozitul era unul autorizat şi din primele cercetări pare să fi deţinut autorizaţiile necesare funcţionării.