Program prelungit la unele instituții publice. Bugetarii au început recuperarea minivacanței de Sf. Maria

244

Unele instituții au început deja recuperarea în avans a orelor libere din minivacanța de Sf. Maria, zilele de 14 și 15 august fiind stabilite zi libere la nivel național. Astfel, în fiecare zi până pe data de 25 august, programul de lucru al unor instituții publice a fost prelungit. Altele vor lucra sâmbătă pe 19 august.

Deși este vară și caniculă, programul de lucru nu s-a scurtat în unele instituții publice, ci s-a prelungit cu încă o jumătate de oră sau o oră. Este și cazul inspectoratelor teritoriale din cadrul Inspectoratulului de Stat în Construcții condus de slătineanul Emil Albotă. Șeful ISC a anunțat că angajații vor sta mai mult la serviciu până pe 25 august, pentru a recupera ziua liberă acordată de Guvern salariaților din sectorul public pe 14 august.

“În perioada 1-25 august, Inspectoratul de Stat în Construcții (Inspectoratele Teritoriale) va funcționa după un program de lucru prelungit: Luni – Joi: 08.00 – 17.00; Vineri: 08.00 – 14.30. Măsura a fost adoptată în vederea recuperării zilei de 14 august, stabilită prin Hotărâre de Guvern ca zi liberă”, a anunțat Albotă.

Alte instutuții vor recupera după minivacanță. La Primăria Slatina nu s-a stabilit încă perioada de recuperare, fiind luată în calcul varianta recuperării în perioada 16 – 25 august cu câte o oră peste program.

O altă opțiune pusă de guvern la dispoziția bugetarilor privind recuperarea este ziua de sâmbătă, 19 august, când se va lucra în regim de program normal.

Românii vor avea o nouă minivacanță de Adormirea Maicii Domnului, de sâmbătă până marți, ziua de luni, 14 august fiind declarată zi liberă pentru salariații din sectorul public, făcând legătură între zilele de week-end și ziua de 15 august, declarată nelucrătoare. Facilitatea nu se acordă locurilor de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activității.

Românii vor mai avea zile libere și pe 30 noiembrie (joi) – Sfântul Andrei, 1 decembrie (vineri) – Ziua Naţională a României și 25 decembrie (luni) și 26 decembrie (marți) – Crăciunul.