Vâlcov, biroul la Guvern, cu aviz de la Dragnea

475

Fostul premier Sorin Grindeanu a făcut recent o serie de declarații cel puțin interesante. Potrivit acestuia, Darius Vâlcov, colecționarul de dosare penale, și-ar fi mutat biroul din sediul PSD în cel al Guvernului. Grindeanu l-a atenționat pe Tudose să fie atent la mesajele subliminale transmise de Dragnea și oamenii lui. Fostul premier i-a atras atenția celui care i-a luat locul să fie atent, în special, la fostul  primar al Slatinei, Darius Vâlcov.

”Depinde. Eu ii doresc primului ministru Tudose să ducă mandatul la final, adică 2020. Depinde de modul în care va relaționa cu președintele partidului, domnul Liviu Dragnea, cu oamenii președintelui din guvern și mă refer la cei de forță. Ar trebui să fie atent și la partea economică. Nu s-a scris niciunde în programul de guvernare că trebuie să avem impozit pe cifra de afaceri, sau de taxa de solidaritate. Eu știu că domnul Vâlcov e foarte inventiv, apropo și de evaluarea pe care a făcut-o la guvernul pe care l-am condus. Am înțeles că, mai nou, are birou chiar în sediul Guvernului”, a declarat, astăzi, Sorin Grindeanu, pentru Mediafax.

Nou dosar pentru Vâlcov, al patrulea. El a fost plasat sub control judiciar în dosarul Millenium Topographica 

Fostul premier a anunţat că a început să creioneze, împreună cu alţi colegi, un proiect intern pentru PSD, pe care îl va supune dezbaterii interne în această vară, scopul fiind acela de a stopa „dezastrul” spre care merge PSD. Grindeanu a acuzat faptul că statutul PSD nu se mai respectă, el arătând că de un an şi jumătate nu se mai reuneşte BPN, iar singura structură care funcţionează, dar ca un „pluton de execuţie”, este CExN.

Blaga şi Vâlcov, îngropaţi de Prina în dosarul ,,Tehnologica,,. Fostul viceprimar a recunoscut tot