Călătorie în lumea tradiţiilor şi sânzienelor, la Bobiceşti: “Mării” cu mândre ii, atelierul zânelor şi olari

148

Drăgaica sau Sânzienele, ritual practicat şi în Oltenia, va fi marcat de Muzeul Judeţean Olt printr-o acţiune organizată sub forma unei călătorii în lumea tradiţiilor şi obiceiurilor, din cadrul căreia nu vor lipsi cântecele populare olteneşti, olăritul, parada portului popular şi ateliere de creaţie. Evenimentul este găzduit sâmbătă de centrul hipic din Bobiceşti.

“Drăgaica de la mit la ritual” este tema acţiunii organizată sâmbătă de Muzeul Judeţean Olt, zi în care oltenii sărbătoresc Drăgaica sau Sânzienele, ritual de origine agrară ce vizează mai ales prosperitatea şi protecţia culturilor. Gazdă bună va fi Centrul Hipic Epona Horse Land din Bobiceşti, muzeul invitându-i pe toţi cei care doresc să descopere semnificaţiile gesturilor rituale prilejuite de această sărbătoare.

“În cadrul evenimentului se va desfăşura parada portului popular sub genericul Mărie cu mândră ie. Meşterul olar Marinel Ciungulescu şi soţia sa Tudoriţa Ciungulescu vor face demonstraţii practice, cei inetresaţi  putând să experimenteze modelarea unui vas pe roată. Pentru cei mici se va desfăşura un atelier de creaţie în cadrul căruia vom lucra împreună castele pentru zânele Sânziene, iar la final fiecare va pleca acasă cu obiectele realizate de el”, este invitaţia lansată de Muzeul Judeţean Olt.

În plus, cei prezenţi vor putea petrece alături de caii lipiţani ai centrului hipic, iar voia bună va fi întreţinută de interpreţi de muzică populară, tânăra solistă Diana Monete susţinând un recital. Acţiunea va începe la ora 13.00.

Drăgaica sau Sânzienele se sărbătoresc pe 24 iunie şi sunt cunoscute în mitologia românească zânele rele din clasa ielelor. În tradiţia populară se spune că ele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă și dansează, împart rod holdelor, tămăduiesc bolnavii și apăra semănăturile de grindină.