Moțiunea a trecut! 241 de parlamentari au votat PENTRU

24

Moțiunea de cenzură formulată de Alianța PSD-ALDE împotriva premierului Sorin grindeanu a trecut. Din cei 248 de parlamentari care și-au exprimat opțiunea politică 241 au votat pentru. Premierul Sorin Grindeanu își face bagajele, PSD îi va face președintelui Klaus Iohannis o nouă propunere pentru funcția de premier. Având în vedere că au existat voturi împotriva moțiunii și că votul a fost exprimat doar de către parlamentarii PSD și ALDE, urează ca din cele două formațiuni politice să fie excluși câțiva deputați și senatori.

Ședința de plen a Parlamentului în care s-a supus la vot moțiune Aianței PSD-ALDE a început la ora 11,00, după ce textul documentului a fost citit iar reprezentanții celor două tabere și-au prezentat punctele de vedere. Discursurile celor doi lideri ai Alianței și al premierului demis Sorin Grindeanu au fost unele fără virulența la care se aștepta opinia publică. Pe durata ședinței a existat și un incident, președintele Senatului nu i-a permis lui Victor Ponta să ia cuvântul.

Toți parlamentarii olteni au votat pentru moțiunea depusă împotriva premierului Sorin Grindeanu.