Măceșanu îl înlocuiește pe Ioniță în CL Slatina

167

Alexandru Măceșanu este propunerea ALDE pentru a-l înlocui pe Radu Ioniță în Consiliul Local Slatina.

Consilierii slătineni vor vota în următoarea ședință a CL validarea mandatului unui nou coleg. Pe 15 mai, prin ordin de prefect, s-a constatat încetare de drept a mandatului de consilier local al lui Radu Ioniță şi declararea ca vacant al locului acestuia.

Radu Ioniță a fost numit subprefect de Olt, în locul său Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor- Filiala Olt făcând o altă propunere: Alexandru Măceșanu.

Consilier juridic, Măceșanu este politician cu ștate vechi, fiind fost secretar al PSD Slatina, fost președinte coordonator al Partidului Poporului la Olt, iar în prezent activează ca membru ALDE. A candidat pe locul 4 pe lista ALDE Slatina la alegerile locale.

https://realitateaoltului.ro/2017/05/23/radu-ionita-instalat-oficial-in-functie/