Doi senatori de Olt vor arme cu tranchilizante sau glonț de cauciuc pentru jandarmi

932

Jandarmii vor fi dotați cu arme cu tranchilizant, cu glonț de cauciuc sau dispozitive cu ultrasunete. Nu vor putea folosi aceste arme pe oameni, ci doar pe animalele agresive sau periculoase. Dotarea este prevăzută printr-un proiect pus în dezbatere publică la Senat, pentru modificarea Legii nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române. Printre inițiatori se află și doi parlamentari de Olt.

Senatorii PSD de Olt Paul Stănescu și Renică Diaconescu vor tranchilizante pentru dotarea jandarmilor în cazul intervențiilor pentru anihilarea unor animale sălbatice periculoase sau care au produs prejudicii cetățenilor unor localități. Cei doi parlamentari olteni se află printre inițiatorii modificării legii jandarmeriei, propunerea venind în ajutorul celor care sunt trimiși la fața locului după alertarea la 112 în cazul în care se intervine atunci când trebuie îndepărtate sau imobilizate animale care amenință oamenii.

În prezent, jandarmii intervin pentru imobilizarea sau îndepărtarea animalelor „cu mâinile goale”cum se spune, fiind în primul rând ei în pericol.  “Dar, deși jandarmii se deplasează la fața locului, aceștia nu dispun de mijloacele tehnice necesare pentru a alunga sau imobiliza animalele respective. În aceste condiții, modul de acțiune al acestora constă, de cele mai multe ori, în încercarea de a alunga animalele prin producerea unor zgomote puternice neputându-se întreprinde măsuri concrete pentru evitarea producerii altor situații asemănătoare, ca de exemplu tranchilizarea în vederea relocării acestora”, se argumentează în expunerea de motive a proiectului legislativ.

În Olt, potrivit statisticilor Inspectoratului Județean de Urgență Olt, jandarmii au intervenit pe parcursul anului trecut la 30 de solicitări de îndepărtare sau imobilizare a animalelor agresivă sau periculoase. „Jandarmii olteni au intervenit la 3 solicitări pentru șerpi, 2 albine și restul pentru câini agresivi ai cetățenilor sau fără stăpân. Nu avem arme cu tranchilizant pentru astfel de intervenții. Izolăm zona și acționăm, în funcție de caz, împreună cu medicul veterinar, protecția animalelor, serviciul de ecarisaj. Am înțeles că s-a luat în discuție, în urma poveștii cu ursul de la Brașov, să fim dotați în acest sens”, ne-a declarat Claudia Bucă, purtătorul de cuvânt al IJJ Olt.

Proiectul de lege are toate șansele să treacă și de prima cameră sesizată, Senatul, unde a fost pus în dezbatere publică pe 14 februarie, dar și mai departe, la votul final din Camera Deputaților, deoarece inițiatorii lui sunt peste 60 de senatori și deputați din coaliția de la putere, PSD-ALDE. Pe 21 februarie, acesta a fost trimis pentru aviz la Consiliul legislativ- termen 23 martie, dar și pentru punct de vedere la Guvern.