Fostul deputat de Olt Valeriu Steriu divorţează

694

Vremurile bune ale prim-vicepreşedintelui PMP se pare că au apus. Neînţelegerile cu soţia s-au acutizat de când aceasta s-a stabilit pe tărâm american, unii subordonaţi îi pun în ,,băţ” fuziunea prin absorbţie cu PMP-ul, iar obţinerea unui nou mandat pare a fi greu de zărit chiar şi cu telescopul. ,,Ieşirea” din rândul privilegiaţilor s-ar putea să-i trimită acasă şi protejaţii cocoţaţi prin posturi călduţe şi bine plătite.

simona-steriu-ethan-hawke
Frumoasă, deşteaptă, dar nu suficient

Fostul lider UNPR şi consilier prezidenţial al lui Traian Băsescu, ex-deputatul de Olt Valeriu Steriu, divorţează. El a decis, luna trecută, să se despartă de Simona, tânăra pe care a promovat-o până la Consulatul României de la Los Angeles, pe parcursul celor şapte ani de relaţie. Deşi deputatul neagă că motivul divorţului l-ar reprezenta gelozia, aşa cum speculează massmedia centrală, momentul ales pentru a introduce acţiunea de divorţ a venit la scurt timp după ce soţia lui s-a afişat cu actorul american Ethan Hawke, duă o acţiune caritabilă, după cum susţine demnitarul.
,,Este frumoasă, este deșteaptă, dar fiecare e pe direcția lui. Eu sunt pasionat politic, ea e deja mult mai atrasă de partea ce se poate genera pentru Romania de-acolo. În aproape un an și jumătate, ne-am văzut doar de două sau de trei ori câte o săptămână, fiecare cu alte priorități. Fiecare își vede de ritmul și de viața lui”, a declarat Steriu atunci când a fost întrebat despre divorţul său. Pentru Realitatea Oltului, Valeriu Steriu a negat că principalul motiv al divorţului ar fi infidelităţile soţiei sau gelozia sa. El a pus situaţia pe răcirea ce apare într-un cuplu atunci când cei doi soţi locuiesc la mii de kilometri distanţă şi, din cauza carierelor profesionale, se văd foarte rar.

Fostul deputat de Olt îşi vrea numele înapoi

Prim-vicepreşedintele PMP ar fi dorit să divorţeze de-a doua soţie la notar, pentru a evita o eventuală expunere publică. Varianta nu a fost posibilă pentru că Simona Steriu domiciliază de peste un an în America, aşa că s-a ajuns la judecători. Cei doi nu au prea multe de împărţit, dacă este să luăm la analizat declaraţia de avere a politicianului care în mandatul trecut i-a reprezentat pe olteni. Soţii Steriu au împreună două apartamente în Bucureşti, un spaţiu comercial în Capitală și o colecţe de ceasuri în valoare de 20.000 euro. În plus, ei au mai multe credite şi niciun ban în conturi. Potrivit unui apropiat al politicianului, miza divorţului nu o reprezintă partajarea bunurilor agonisite împreună în cei şapte ani de relaţie, ci ca soția să nu-i mai poarte numele. De aici se deduce clar că relaţia actuală dintre soţii Steriu nu este nici măcar una calmă.

Simona Steriu, de la tejghea la diplomaţie

De la SC BIF SRL, o firmă mică de comerţ din Sfântu Gheorghe, a fost angajată în luna decembrie 2014 la Ministerul Agriculturii, în funcţia de director general adjunct la APIA. După ce a învăţat pe unde erau birourile principalilor colaboratori, Simona Steriu a fost promovată în interes de serviciu în Ministerul Afacerilor Externe. La scurt timp de la angajare, soţia lui Steriu a fost trimisă consilier economic la Consulatul General al României din Los Angeles. Cel care i-a deschis uşa spre diplomaţie a fost chiar cumnatul Simonei, nimeni altul decât fratele deputatului, Alexandru Steriu, ajuns în 2012 în funcţia de ministru consilier la MAE, după doi ani în care a deţinut funcţia de secretar general adjunct al ministerului. Fratele lui Valeriu Steriu este în prezent consul la Consulatul României de la Zaragoza (Spania). Traseul profesional al lui Alexandru Steriu este la fel de interesant ca şi al soţiei deputatului.

Valeriu Steriu, probleme şi cu unii colegi

Campania PMP este afectată de disputa din fostul UNPR care este un adevărat butoi cu pulbere. Curtea de Apel Bucureşti a suspendat pe termen nedefinit judecarea contestaţiei depuse de trei progresişti împotriva fuziunii prin absorţie cu PMP.
Liderul fostului UNPR, ex-deputatul de Olt Valeriu Steriu, susţine că fuziunea cu PMP nu este pusă în pericol, dar recunoaşte că demersul celor trei colegi ai săi afectează activitatea formaţiunii politice pe care o reprezintă, chiar în campania electorală. El a dezvăluit faptul că intenţionează să depună plângere penală împotriva celor care au contestat fuziunea. Acesta spune că miza contestatarilor o reprezintă aleşii locali pe care vor să-i manipuleze pentru a se răzbuna că au pierdut şansa de a se înfrupta încă patru ani de zile din resursele Parlamentului.