Încă 4 Sfinți români vor fi canonizați pe 28 septembrie 2016

429

Proclamarea solemnă a canonizării lor se va petrece la Râmnicu-Vâlcea, miercuri, 28 septembrie, iar noii Sfinți români, care vor fi canonizați, vor fi Cuvioșii Părinți  Misail și Daniil de la Mănăstirea Turnu și Cuvioșii Părinți Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stânișoara.

Canonizarea cuvioşilor Neofit şi Meletie de la Mănăstirea Stânişoara, judeţul Vâlcea (cu ziua de pomenire 3 septembrie) şi a cuvioşilor Daniil şi Misail de la Mănăstirea Turnu (cu ziua de pomenire 5 octombrie) a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa de lucru din 25 februarie 2016,iar miercuri, 28 septembrie, la Sărbătoarea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, ocrotitorul Municipiului Râmnicu Vâlcea, vor fi proclamate solemn canonizările Sfinţilor Daniil şi Misail de la Turnu şi a Sfinţilor Neofit şi Meletie de la Mănăstirea Stânişoara. La ceremonie vor participa Înaltpreasfinţiţii şi Preasfinţii Părinţi din Patriarhia Antiohiei, Biserica Ortodoxă a Georgiei şi Biserica Ortodoxă Română.