Vinovatul accidentului din Curtişoara a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

330

Tânărul slătinean implicat în accidentul care s-a întâmplat duminică dimineaţa în Curtişoara, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Costinel-Florin Micu, în vârstă de 28 de ani a scăpat cu viaţa din accidentul pe care l-a produs din cauza neatenţiei şi a alcoolului, dar în urma lui şi-au pierdut viaţa doi tineri, o fată şi un băiat în vârstă de 21 de ani.

Decizia a fost luată, duminică, de magistraţii Judecătoriei Slatina, la propunerea procurorilor slătineni. Decizia magistraţilor slătineni nu este definitivă, Constinel-Florin Micu are posibilitatea s-o conteste în termen de 48 de ore.

Poliţiştii spun că totul s-a întâmplat din cauza lui Costinel-Florin Micu, care conducea autoturismul în care se aflau şase persoane. Într-o curbă la stânga, şoferul nu a adaptat viteza de deplasare şi a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se peste fundaţia unei case.

Oamenii legii mai arată că tânărul nu deţinea permis de conducere şi consumase băuturi alcoolice. Poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a arătat 0,50 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat, şi i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din accident, au rezultat decesul celor doi pasageri şi rănirea altor trei din autoturism: două fete, de 22 ani, şi un băiat de 25 ani, toţi din Slatina. Cei trei au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Rănit a fost şi şoferul maşinii, însă acesta nu a necesitat internare.

Una dintre cele două tinere, care a ajuns inconştientă la Spitalul Slatina, a fost transferată, duminică, la Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova.