RMN-ul salvator a ajuns la SJU

1305

Viaţa multor pacienţi ai principalului spital din judeţ va fi salvată în viitor, medicii urmând să stabilească mai repede şi mai exact diagnosticele după efectuarea RMN-ului. Un aparat de ultimă generaţie care poate permite efectuarea acestui examen medica a fost achiziţionat de Spitalul judeţean de Urgenţă, cu ajutorul Consiliului Judeţean Olt. El a costat aproape 7.000.000 lei şi urmează a fi pus în funcţiune până cel târziu la mijlocul lunii viitoare.

Oltenii vor avea în curând posibilitatea de a face investigaţii prin Rezonanţă Macnetică Nucleară fără să mai fie nevoiţi să bată drumul spre alte mari spitale sau clinici din ţară. Aparatul care-I ajută pe medici să le stabilească mai repede şi mai sigur diagnosticul a fost, în sfârşit achiziţionat, după trei licitaţii organiate în acest sens.
Aparatul a fost deja amplasat, zilele trecute, în spaţiul destinat, amplasat în blocul central al SJU Slatina, în apropierea Cabinetului de stomatologie, iar componentele au început să fie instalate. Lucrările ar urma să fie gata în cel mult patru săptămâni.

,,Înainte de a fi folosit, aparatul va fi testat iar personalul instruit”, a susţşinut directorul medical al SJU Slatina, dr. Cătălin Pătru. Potrivit acestuia, după punerea la punct a apaatului, unitatea medicală va închei contract cu CAS Olt  astfel încât analizele să fie efectuate gratuit.

Rezonanţa Magnetică Nucleară este o procedură de înaltă performanţă, minim invazivă, atrumatică şi neiradiantă. Ea foloseşte un câmp magnetic cu intensitate mare şi radiofrecvenţa în vederea obţinerii de imagini multiplan de înaltă rezoluţie ale corpului uman. Acest lucru permite evidenţierea leziunilor cu precizie milimetrică.