Marea actriţă Draga Olteanu Matei, care a copilărit în comuna olteană Morunglav, a recunoscut recent că starea actorului ajuns la pensie în România nu este una tocmai bună şi că la cei 82 de ani ai săi nu o duce tocmai bine cu banii.
„Sunt o mare actriţă, dar sunt moartă în coteţ. Sunt actriţe bune, actriţe mari care o duc mult mai prost. Într-o ţară atât de săracă, sunt oameni care au între 200 şi 400 de lei pensie sau alţii care muncesc de se rup într-o lună întreagă şi de-abia primesc 500-600 de lei în mână. Nu e cazul să discutăm despre starea actorului în România, dar văicăritul în piaţa publică nu mă interesează.”, a punctat actriţa pentru Ziarul Ring.
Reprezentantă a generaţiei de aur a teatrului românesc, Draga Olteanu Matei a jucat în 90 de filme, în peste 50 piese de teatru şi 100 roluri în televiziune. A obţinut: Premiul Gopo pentru Întreaga Carieră – 2010, Premiul de Excelenţă al Revistei VIP – 2005, Premiul UNITER pentru întreaga activitate – 2004, Premiul TVR şi PTWB (Prime Time World Broadcast) pentru Cea mai iubită actriţă – 2003, ACIN (pentru Ilustrate cu flori de cîmp şi Filip cel bun) – 1975.