Muzeul Judeţean Olt organizează în perioada 7-11 aprilie 2014, în cadrul programului şcolar iniţiat de Ministerul Educaţiei Naţionale „Să ştii mai mult, să fii mai bun”, câteva ateliere de creativitate, dată fiind apropierea marii sărbători creştine a Sfintelor Paşti. Astfel, coordonatorii proiectului, muzeografii Denissa Guțică-Florescu și Claudia Balaș, vor organiza ateliere în care doritorii vor putea crea felicitări de Paște sau vor decora lumânări și ouă de Paște.
„Dorim astfel ca elevii să fie implicaţi în activităţi care să le valorizeze talentele şi preocupările extra-şcolare în domeniul cultural-artistic. În cadrul atelierelor de quilling copiii se familiarizează cu arta rulării hârtiei şi realizează diverse obiecte: felicitări şi decoraţii pentru lumânări. Tehnica quilling reprezintă un exerciţiu de concentrare, de antrenare a atenţiei, dar şi de imaginaţie şi dezvoltare a creativităţii”, ne-a precizat directorul Muzeului Județean Olt, Laurențiu Guțică-Florescu.
Participând la acest atelier, copiii au ocazia să se convingă de faptul că pot crea lucruri minunate şi în acelaşi timp îşi pot dezvolta un hobby. „În cadrul atelierului de decorat ouă copiii se vor familiariza cu diferite tehnici, suporturi şi materiale inedite de decorat ouă, vor afla când a apărut obiceiul ouălor colorate în Europa. «Călătoria» noastră se va încheia în România, unde tradiţia ouălor vopsite este una foarte veche şi frumoasă”, a declarat și Claudia Balaș, muzeograf Muzeul Județean Olt.
Durata unui atelier va fi de o oră, iar cei interesați vor trebui să achite o taxă modică de participare de cinci lei. Preţul include materialele de lucru, iar la finalul atelierului fiecare participant va pleca acasă cu obiectele realizate de el. Participarea se face doar pe bază de înscriere direct la sediul muzeului.