Lipsa resurselor bugetare a determinat autorităţile să reducă pe cât posibil cheltuielile. Chiar şi pe cele făcute pentru plata diverselor ajutoare oferite celor mai săraci dintre români. În acest sens, au fost intensificate controalele pentru depistarea celor care beneficiază abuziv de sprijin financiar din partea statului. Suprapunându-se informaţiile din bazele de date deţinute de mai multe instituţii ale statului precum Direcţiile Generale ale Finanţelor Publice, Agenţiilor de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură şi Agenţiilor Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă, zeci de mii de beneficiar s-au trezit fără banii oferiţi de stat şi cu datorii la buget. Aproape 1.500 de beneficiari ai ajutorului social şi alocaţiei de susţinere a familiei din judeţul Olt se află în această situaţie.
Săracii, nu atât de săraci
Suma achitată lunar de la bugetul asigurărilor sociale pentru beneficiarii de ajutor social din Olt a scăzut în ultimele luni ca urmare a sistării plătiţilor către beneficiarii care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, descoperiţi în urma verificărilor făcute de către angajaţii Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială. Aproape 400 de beneficiari ai ajutorului social s-au trezit fără bani după suprapunerarea bazelor de date ale mai multor instituţii şi s-a constatat că au intrat în posesia unor sume drept dobânzi bancare, pentru depozite mai mari de 3.000 lei, sau subvenţii de la APIA, pentru suprafeţe de teren nedeclarate. Numărul celor care primesc fraudulos ajutor social este, în continuare, mai mare decât al celor îndreptăţiţi să fie ajutaţi de stat. Motivul ţine de… prevederile legale. Ei, deşi deţin efectiv animale sau terenuri, scapă datorită faptului că nu sunt şi proprietari cu acte ai acestor bunuri.
Sistării cu sutele a alocaţiei…
În cazul beneficiarilor de alocaţie pentru susţinerea familiei, numărul celor care s-au trezit fără bani după verificări este mult mai mare. Potrivit statisticilor instituţiei din cele peste 900 de suspendări, aproape două treimi se datorează primirii sprijinului pentru suprafeţele agricole deţinute şi nedeclarate, în restul cazurilor fiind vorba de venituri din dobânzi bancare.
Cele mai multe suspendări au fost dispuse de către angajaţii Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, pentru beneficiarii din localităţile: Izvoarele şi Crâmpoia.
Autorităţile locale susţin că nu pot interveni pentru a limita accesul familiilor la aceşti bani pentru că legea nu le permite.
Zeci de miliarde de lei pentru săraci
Lunar, de la buget, pentru cei aproape 14.700 de beneficiari de ajutor social şi alocaţie de sprijin pentru susţinerea familie se plătesc aproape 2.000.000 lei, cei mai mulţi fiind destinaţi primei categorii. Potrivit legislaţiei, pentru a intra în posesia banilor, beneficiarii trebuie să presteze un anume număr de ore de muncă în folosul comunităţii, conform deciziilor luate de legislativele locale. Cei mai mulţi dintre titularii dosarelor de beneficiari sunt, pe baza unor documente medicale obţinute mai mult sau mai puţin legal, scutiţi de prestaţie. Edilii sunt supăraţi pe corpul medical pentru aceste documente care-i scutesc de muncă pe beneficiari. Cu toate acestea nu pot interveni, medicul fiind ,,suveran” în ceea ce priveşte starea medicală a pacienţilor lor.
Şmecherii, urmăriţi de autorităţi
Beneficiarii ilegali de sprijin financiar din partea statului sunt obligaţi să returneze statului banii încasaţi fără a avea acest drept. Pentru a se ajunge la o astfel de decizie, autorităţile trebuie mai întâi să facă o anchetă, în urma căreia să stabilească, pe baza documentelor suplimentare solicitate foştilor beneficiari, intervalul de timp în care au primit banii fără a avea dreptul.
Pentru a intra în posesia banilor achitaţi celor care, cu sau fără intenţie, au intrat în posesia lor fără a avea dreptul, statul apelează la instituţiile din subordine pentru a-i executa silit. Cea mai frecventă metodă este cea de impunere pe veniturile obţinute, transmiterea de adrese administraţiilor financiare locale sau primăriilor.