Ce păcat că avem din ce în ce mai puţini astfel de aleşi…

94

De ceva timp constatăm cu surprindere că aleşii care ne reprezintă sunt din ce înc a mai… slabi, ca să fim eleganţi în exprimare. Din fericire, printre puzderia de nume ale unor persoane care nu ar avea ce căuta într-o astfel de postură, mai găsim şi profesionişti adevăraţi. Emil Albotă, consilierul UNPR în legislativul slătinean este unul dintre ei. Şi nu suntem la rubrica ,,ridicat în slăvi”. Că susţinem o realitate, se poate constata simplu, la o primă lecturare a CV-urilor postate de aleşii slătineni.  Ce nu se poate deduce din CV-ul lui Emil Albotă este calitatea omului cu acelaşi nume şi seriozitatea acestuia în privinţa obligaţiilor asumate. Acest lucru a fost demonstrate, pentru a câta orară, nu ştim, zilele trecute, cu ocazia supunerii la vot a proiectului de hotărâre ce viza schimbarea încadrării unor străzi din Slatina, fapt ce atrăgea creşterea impozitelor locale pentru o parte dintre locuitorii municipiului. Alături de colegul său de partid, Emil Albotă s-a abţinut.

A te abţine nu înseamnă deloc a aproba tacit. Sunt situaţii când trebuie să te decizi de partea cui te pronunţi, dar realizezi că ambele părţi au cota lor de dreptate. În cazul de faţă , cele două părţi au fost nivelul de suportabilitate financiară al cetăţenilor şi justificarea adusă de administraţie, respectiv modernizarea zonelor cu tot ce presupune cheltuieli bugetare aferente”, a scris pe facebook Emil Albotă despre poziţia avută în CL Slatina.

 

 

Tânărul profesor universitar al Universităţii Tehnice de Construcţii din Bucureşti, Facultatea de Mecanică, Statică şi Dinamica Construcţiilor, este consilier local din vara anului trecut. El a devenit cunoscut slătinenilor după ce a intrat în cursa pentru funcţia de primar al municipiului din partea UNPR, partid al cărui membru este. Extrem de cunoscut în breasla contructorilor şi foarte apreciat de colegii profesori  din cadrul Universităţii Tehnice, Emil Albotă este unul dintre cei mai îndrăgiţi profesori de către studenţiia cestei instituţii de învăţământ universitar.

1 COMENTARIU

  1. UGG Ultimate Tall Braid Boots 5340 Chestnut Pour into a 9×13 baking dish.It’s known as the Cascadia subduction zone.Featured Friday Review Giveaway Erin Condren The 2012 I love, love, love my current Erin Condren planner!”The Trout” appears to be freshly caught, gasping for breath on a riverbank and the canvas is worked with heavy and rough brushstrokes. UGGs Jimmy Choo Sora Starlit Boots 3044 Black
    UGG Classic Tall Stripe Cable Knit Boots 5822 Black White Personne ni alors ni depuis ne s’est mme jamais approch des records de Louis Cyr.Just a consideration.You can add products that you have around the house so no extra money is spent.I supposed tap water direct to the block to the yard watering is one method, but too exposed and not really feeling it. UGG Bailey Bow Boots 3280 Blue
    UGG Bailey Button Metalic Fancy Boots 5809 Olive Apply to the face, leave on for 15 minutes and rinse with warm water.Descendants of Thomas Hunt 211 1.Molson a toutefois assur que Gauthier avait gard les coudes franches lors des dernires semaines.The only vendors at the time were selling hot dogs. UGG Classic Mini Boots 5854 Grey

    http://canadabootsoutlets.com/ugg-metallic-classic-tall-boots-5812-gold-p-214.html

Comments are closed.