Ambasada americană inaugurează vineri creșa construită la Caracal

265

Creşa construită la Caracal cu finanţare de la guvernul american va fi inaugurată vineri. La eveniment vor participa și reprezentanți ai Ambasadei SUA.

Cu o investiţie de circa un milion de dolari, Ambasada SUA şi Biroul de Cooperare Militară au ridicat la Caracal o creşă modernă, pe str. Rahovei, venind astfel în sprijinul municipalităţii ce se confruntă anual cu o criză de circa 50 de locuri la creşă. Inaugurarea va fi făcută vineri, în prezența autorităților județene și municipale, dar și a reprezentanților Ambasadei SUA la București.

În Caracal exista până acum doar o creşă în cartierul HCC şi una în cartierul dr. Marinescu, cu o capacitate totală de circa 56 de locuri.

Noua creșă, denumită Creşei nr.2 odată inclusă în structura Centrului municipal Creşe Caracal, va funcţiona cu program organizat în două ture, în intervalul orar 6.00- 18.00. Aceasta are peste 500 m.p.,  este prevăzută cu trei dormitoare, trei săli de grupă (pentru copii cu vârste 3-12 luni, 1-2 ani şi 2-3 ani), vestiar pentru personal, filtru, cabinet medical, birouri, izolator, oficiu, spălător vase, spaţii pentru cărucioare, grupuri sanitare, spaţii pentru rufe etc.