Start concursului pentru gradații de merit

212

Până pe 18 mai, IȘJ Olt va stabili numărul gradațiilor de merit și punctajul minim pe categorii de personal și discipline ce vor putea fi acordate în acest an cadrelor didactice din județ, pe 21 mai fiind dat startul depunerii dosarelor.

Luna aceasta va fi demarată procedura pentru acordarea gradațiilor de merit în învățământul preuniversitar, cadrele didactice ce vor obține gradații urmând să primească la 1 septembrie, pentru următorii cinci ani de zile, încă 25% din salariul de bază în plus la venitul salarial. Ministerul Educației a emis Metodologia și criteriile privind acordarea gradaţiei de merit personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat în sesiunea 2018. La concurs pot participa cadre didactice cu o vechime în învăţământul preuniversitar de cel puţin 5 ani, cu calificativul „Foarte bine” în fiecare an şcolar din perioada evaluată, care nu a primit nicio sancțiune disciplinară/penală în perioada pentru care se realizează evaluarea şi a dovedit performanţe deosebite în: inovarea didactică, în pregătirea preşcolarilor sau a elevilor, în pregătirea elevilor distinşi la competițiile școlare recunoscute de MEN/IȘJ/IȘMB în perioada 1 septembrie 2012 – 31 august 2017, prevenirea şi combaterea abandonului şcolar şi a părăsirii timpurii a şcolii, în integrarea copiilor cu cerințe educaţionale speciale şi/sau tulburări de învăţare în învăţământul de masă, în progresele şcolare ale elevilor în risc de abandon şcolar, în iniţierea şi managementul unor proiecte şcolare care au condus la consolidarea culturii şcolare centrate pe progres, cooperare şi incluziune.

Potrivit calendarului sesiunii 2018, numărul gradațiilor din acest an și stabilirea punctajelor se va face de către inspectoratul școlar până pe data de 18 mai, candidații urmând a depune dosarele între 21 mai- 12 iunie. Pe 18 iulie va fi afișată lista cu puntajele acordate în urma evaluării, pe 27 iulie vor fi validate rezultatele finale, iar pe 30 august se va emite ordinul ministrului Educațiuei.

Anul trecut, IȘJ Olt a evaluat 321 de dosare, cadrele didactice și personalul auxiliar având la dispoziție 250 de locuri.