Ministrul secretar de stat la Energie, Doru Vişan, a avut nevoie de ajutorul medicilor de pe ambulanţă după ce şi-a găsit casa părintească prădată de hoţi.
Casa unui demnitar din Guvernul Tudose a fost călcată de hoţi, zilele trecute. Fapta a fost descoperită astăzi când demnitarul a ajuns în casa părintească din Ciuperceni, judeţul Gorj.
Poliţiştii fac verificări pentru a strânge indicii care să-i ajute să-i identifice pe autori. Vecinii susţin că locuinţa nu era monitorizată video. Se pare că hoţii au plecat cu ceva bănet din locuinţa demnitarului. Astfel se explică şi reacţia acestuia.























