România este pentru a doua oară consecutiv pe primul loc în clasamentul națiunilor, în urma rezultatelor obținute la Campionatul European de Culturism și Fitness 2023, desfășurat la Santa Susanna, Barcelona. La această victorie a contribuit și un oltean. Multiplu campion mondial, balcanic și european, Ionuț Caracudă, originar din comuna Ianca, și-a apărat titlul European câștigat anul trecut.
Sportivii români au cucerit titlul european și în 2023, cu cele mai multe medalii de aur. Dintre cei 1200 de sportivi, ai celor 44 de națiuni participante, tricolorii au fost cei mai buni la Campionatul European de Culturism și Fitness, desfășurat – între 4 și 8 mai la Santa Susanna, Barcelona. Printre cei 68 sportivi care au reprezentat România, calificați în finale, obţinând 50 medalii (22 de aur, 14 de argint şi 13 de bronz, 12 locuri IV, 6 locuri V şi 6 locuri VI) se numără și un oltean. Ionuț Caracudă a cucerit 𝗹𝗼𝗰𝘂𝗹 𝟭 la categoria Men’s Bodybuilding 55-59 Years, Open, păstndu-și astfel titlul obținut anul trecut.
Multiplu campion balcanic, Mondial și European, sportivul Ionuț Caracudă, originar din satul Potelu și Cetățean de Onoare al comunei Ianca, trăiește în Brașov și este instructor fitness și antrenor personal, sportiv de performanță- component al Lotului Național de Culturism și Fitness, competitor IFBB. Caracudă este practicant al culturismului încă din anul 1982.
Olteanul Ionuț Caracudă este campionul Europei la culturism și fitness | Realitatea Oltului
Următoarea competiție este Campionatul Mondial din toamnă, unde are ca obiectiv recâștigarea titlului obținut acum doi ani, anul trecut fiind vicecampion. Caracudă a câștigat primul titlu mondial în anul 2019:
Olteanul Ionuț Caracudă, campion MONDIAL la culturism și fitness | Realitatea Oltului
























