O acțiune a polițiștilor olteni pe linia trecerilor la nivel cu cale ferată a adus și pentru un transportator de lemne sancțiuni. Acesta a fost depistat cu marfă fără documente de proveniență.
Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Caracal, în timp ce desfășurau activități specifice la trecerea la nivel cu cale ferată pe Drumul Județean 642, între localitățile Fărcașele și Dobrosloveni, au depistat sâmbătă, 23 iulie, un bărbat în vârstă de 34 de ani, din comuna Dobrosloveni, în timp ce transporta cu o autoutilitară cantitatea de 2 metri cubi de material lemnos, specia stejar, fără a deține documente de proveniență a materialului lemnos. Amenda aplicată este aproape dublă față de valoarea mărfii.
,,Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, iar ca măsură complementară, polițiștii au dispus confiscarea materialului lemnos, ce a fost lăsat în custodia Ocolului Silvic Caracal.,, declară Ionuț Vasiloaica, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.























