Prezent la un proces în Caracal, un bărbat din comuna Fărcașele și-a pierdut portofelul cu bani și documente în sala de judecată. Norocul lui a fost că găsitorul este om al legii, așa că a reintrat rapid în posesia bunurilor pierdute.
Astăzi, 28 mai , în sediul Judecătoriei din municipiul Caracal, plutonierul adjutant șef Gîlă Sergiu, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt, în timp ce se afla în serviciul de pază a găsit în interiorul sălii de judecată un portofel. Omul legii a identificat persoana care l-a pierdut și a restituit bunul.
,,Jandarmul a procedat la verificarea conţinutului portofelului, în vederea identificării proprietarului, iar în interior a găsit carduri bancare, documente personale și o sumă de bani de peste 1000 lei. Ulterior, subofiţerul a identificat persoana, prin intermediul avocatului care l-a reprezentat pe cetățean într-un proces la Judecătoria Caracal. Este vorba despre un bărbat din comuna Fărcașele, care nici nu-și dăduse seama de lipsa portofelului și a ţinut să mulţumească jandarmului pentru promptitudine şi pentru modul de executare a serviciului. Jandarmii olteni, din dispozitivele de pază și protecție instituțională de la obiectivele din competența inspectoratului, acționează permanent cu vigilență, concomitent cu exercitarea atribuțiilor pentru siguranța obiectivelor păzite,, anunță IJJ Olt.























