În trei comune din județul Olt ar trebui organizate alegeri locale parțiale pentru posturile de primari, după ce Ludovic Orban a câștigat DEFINITIV procesul intentat Guvernului pentru ocuparea fotoliilor de primari rămase vacante în acest mandat.
Preşedintele Forţa Dreptei Ludovic Orban a câştigat definitiv procesul împotriva Guvernului, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), în speţa legată de refuzul de a organiza alegeri locale parţiale în peste 50 de localităţi în care a devenit vacant mandatul de primar. Decizia a fost dată în recursul depus de Guvern la decizia Curții de Apel Bucureşti din martie, care i-a dat, de asemenea, câştig de cauză lui Orban, obligând Guvernul României şi pe premierul de la acea dată, Nicolae Ciucă, să organizeze alegeri locale parţiale.
Conform unei adrese a Autorității Electorale Permanente, înaintată Guvernului în octombrie 2022, În România sunt cel puțin 51 de localități în cazul cărora sunt îndeplinite condițiile pentru organizarea alegerilor locale parțiale. Este vorba despre comune și orașe în care edilii care au câștigat alegerile nu-și mai pot exercita mandatul fie că au fost condamnați definitiv, fie au fost declarați incompatibili și forțați să demisioneze sau fie au decedat. Pe listă figurează și trei localități din județul Olt.
Pentru funcția de primar:
1. Comuna Gurahonț, Arad;
2. Comuna Sascut, județul Bacău;
3. Comuna Bulz, județul Bihor;
4. Comuna Șimian, județul Bihor;
5. Orașul Valea lui Mihai, județul Bihor;
6. Orașul Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud;
7. Comuna Blândești, județul Botoșani;
8. Comuna Crizbav, județul Brașov;
9. Comuna Jibert, județul Brașov;
10. Comuna Valea Salciei, județul Buzău;
11. Orașul Anina, județul Caraș-Severin;
12. Comuna Copăcele, județul Caraș-Severin;
13. Comuna Șoldanu, județul Călărași;
14. Comuna Adamclisi, județul Constanța;
15. Comuna Dobromir, județul Constanța;
16. Comuna Belin, județul Covasna;
17. Comuna Mereni, județul Covasna;
18. Municipiul Băilești, județul Dolj;
19. Comuna Grecești, județul Dolj;
20. Comuna Măceșu de Sus, județul Dolj;
21. Comuna Grădinari, județul Giurgiu;
22. Comuna Logrești, județul Gorj;
23. Orașul Turceni, județul Gorj;
24. Comuna Jilavele, județul Ialomița;
25. Comuna Gorban, județul Iași;
26. Comuna Oțeleni, județul Iași;
27. Comuna Boiu Mare, județul Maramureș;
28. Comuna Isverna, județul Mehedinți;
29. Comuna Sărățeni, județul Mureș;
30. Comuna Ghindăoani, județul Neamț;
31. Comuna Mihăești, județul Olt;
32. Comuna Vitomirești, județul Olt;
33. Comuna Vulturești, județul Olt;
34. Comuna Racșa, județul Satu Mare;
35. Comuna Cuzăplac, județul Sălaj;
36. Comuna Marpod, județul Sibiu;
37. Comuna Ilișești, județul Suceava;
38. Comuna Checea, județul Timiș;
39. Comuna Giroc, județul Timiș;
40. Municipiul Lugoj, județul Timiș;
41. Comuna Mănăștiur, județul Timiș;
42. Comuna Văcăreni, județul Tulcea;
43. Comuna Mălușteni, județul Vaslui;
44. Comuna Pogana, județul Vaslui;
45. Comuna Rebricea, județul Vaslui;
46. Comuna Orlești, județul Vâlcea;
47. Comuna Perișani, județul Vâlcea;
48. Comuna Stănești, județul Vâlcea;
49. Comuna Tănăsoaia, județul Vrancea;
50. Sectorul 5, Municipiul București.
Pentru consiliul local:
1. Comuna Agigea, județul Constanța.