Un licean slătinean s-a aruncat de pe pasarela de traversare peste liniile de cale ferată

1605

Un tânăr de 16 ani a ajuns azi-noapte la spital după ce a căzut de pe pasarela de traversare peste liniile de cale ferată, aparținând Căii Ferate Slatina. Starea băiatului a impus transferarea de la SJU Slatina la un spital din Capitală.

Azi-noapte, în jurul orei 00:15, polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Slatina au fost sesizați prin apel 112 că  o persoană ar fi căzut de pe pasarela Căii Ferate Slatina.

,,Polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Slatina au stabilit identitatea persoanei ca fiind un tânăr, în vârstă de 16 ani, din municipiul Slatina, județul Olt, care s-ar fi aruncat de pe pasarela de traversare peste liniile de cale ferată. În urma evenimentului, tânărul a fost preluat de către un echipaj SMURD și transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea acordării de îngrijiri medicale.,, declară Claudiu Șerban, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Liceanul învăța în clasa a X-a la Colegiul Ion Minulescu Slatina. Starea sa este una foarte gravă, medicii fiind rezervați în privința șanselor de supraviețuire.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, fiind continuate cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.