Protestul se SUSPENDĂ la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, activitatea se REIA în condiții normale       

125

De mâine, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt REIA activitatea în condiții normale, suspendând acțiunea de protest declanșată pe 21 iunie. Procurorii olteni au suspendat activitatea, cu excepția cauzelor urgente, nemulțumiți de modificările aduse Statutului magistraților referitoare la condițiile de pensionare.

Adunarea Generală a Procurorilor, convocată  astăzi, 11 septembrie, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, a decis ca instanța să reia activitatea.

,,Având în vedere  Decizia Curţii Constituţionale nr.467/07.08.2023 şi stadiul actual al procesului legislativ privind modificarea şi completarea actelor normative ce reglementează pensia de serviciu a magistraţilor, precum şi salariile, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au hotărât, cu majoritate de voturi, suspendarea formei de protest adoptată prin Hotărârea Adunării Generale nr.2 din 20.06.2023 şi reluarea activităţii în condiţii normale, începând cu data de 12.09.2023. În funcţie de stadiul procesului legislativ, Adunarea Generală a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt va fi reconvocată la un moment ulterior pentru a hotărî dacă se impune reevaluarea măsurilor adoptate.,, anunță Prim-procurorul adjunct Anca Anuța.

Acțiunea de protest declanșată solidar cu magistrații din țară a vizat reforma pensiilor speciale și creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au decis din 21 iunie  să soluționeze doar procesele urgente, suspendând astfel  activitățile cu publicul, a Secției de urmărire penală și Secției judiciare.