Minor bătut la Văleni, după ce și-a păscut oile pe cultura unui consătean

1521

Un minor din comuna Văleni a anunțat în această dimineață poliția că o persoană l-a amenințat cu săvârșirea de infracțiuni și l-a agresat fizic. Oamenii legii au stabilit că cei doi au intrat în conflict după ce copilul a lăsat oile pe cultura bărbatului. Acum ambii sunt cercetați penal, unul pentru distrugere, celălalt pentru amenințare

Polițiștii au întocmit azi un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și distrugere, în urma unui conflict dintre un minor și un bărbat, ambii din comuna Văleni.  ,,Polițiștii din cadrul Secției nr. 7 Poliție Rurală Dăneasa au stabilit faptul că, la data de 4 mai 2023, un bărbat, în vârstă de 63 de ani, din comuna Văleni, județul Olt, în timp ce se afla pe un teren agricol, situat în extravilanul localității, ar fi adresat amenințări cu săvârșirea de infracțiuni unui minor, în vârstă de 15 ani, din aceeași localitate. De asemenea, s-a mai constat faptul că, în dimineața zilei de 4 mai 2023, minorul ar fi lăsat mai multe ovine pe cultura bărbatului de 63 de ani, producându-i astfel distrugeri.,, declară Cosmin Lupu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt
Oamenii legii vor continua cercetările în vederea documentării activității infracționale și dispunerii măsurilor legale.