2023, anul investițiilor în Scornicești: creșă, azil, reabilitare blocuri, străzi și școli și multe altele

71
Daniel Tudor, primarul orașului Scornicești

Anul 2023 se anunță unul al investițiilor importante în orașul Scornicești. Primarul Daniel Tudor anunță continuarea unor proiecte importante pentru comunitate, dar și demararea altora care vor duce la dezvoltarea urbei de pe Plapcea.

Administrația orașului Scornicești a stabilit obiectivele importante ce vor fi implementate în urbe în acest an, 2023 anunțându-se unul bogat în lucrări care să schimbe mult în bine condițiile de trai ale locuitorilor. Primarul Daniel Tudor a anunțat că acestea au fost prinse în proiectul de buget ce va fi supus aprobării aleșilor locali.

,,Ca de fiecare dată, în această perioadă a anului, suntem gata să supunem la vot Proiectul de Buget ce cuprinde toate obiectivele importante propuse spre a fi demarate și ulterior implementate în localitatea noastră. În acest sens, vă aduc la cunoștință principalele proiecte ale anului 2023 pe care, pas cu pas, cu aceeași determinare, responsabilitate și muncă în echipă, le vom duce la bun-sfârșit.,, a anunțat primarul Daniel Tudor.

Lista investițiilor prezentate de edil cuprinde:
– continuare proiectul privind extinderea rețelei de apă și canal;
– demarare extindere rețelei de gaze;
– continuare asfaltarea străzilor din satul Jitaru, Șuica, Str. Tronești, Str. Giurgiului și Bircii, urmând ca după finalizarea lucrărilor de canalizare să se asfalteze și Teiușul;
– construirea unui teren de fotbal sintetic în satul Chiteasca;
– reabilitarea spațiilor verzi în zona stadionului;
– continuarea lucrărilor de modernizarea a trotuarelor și parcărilor din orașul Scornicești;
– modernizarea iluminatului public, acolo unde lucrările nu s-au efectuat încă;
– reabilitare și modernizare școli: Școala Generală Bircii, Mărgineni, Jitaru, Grădinița Chiteasca;
– reabilitare Liceu Constantin Brâncoveanu;
– actualizare PUG și PUZ;
– modernizare și extindere monitorizare video;
– betonare (asfaltare) străzi laterale în orașul Scornicești;
– construire creșă în sat Bălțați;
– reabilitare fostul sediu al primăriei;
– înființare azil pentru persoanele cu probleme.
– reabilitare termică a blocurilor din oraș .
Alte proiecte importante așteaptă pe agenda administrației locale oportunitatea de asigurare a fondurilor necesare, fie din bugetul local, fie prin accesarea de bani guvernamentali ori europeni.