Primăria Slatina va construi la Școala nr.3 terenuri minifotbal și multisport baschet – handbal -fotbal

243

Beneficiind în prezent doar de o platformă betonată, neamenajată corespunzător pentru desfășurarea orelor de educație fizică, Școala Gimnazială nr.3 Slatina va avea peste un an de zile un teren de sport multifuncțional, dotat corespunzător, pe care se vor putea practic mai multe sporturi. Investiția ce se va realiza de către Primăria Slatina se află la stadiul aprobării documentației tehnice – Studiu de fezabilitate și a Indicatorilor tehnico- economici privind obiectivul de investiții.

Administrația municipiului Slatina va derula o nouă investiție destinată creării de condiții pentru elevii urbei. Elevii Școlii Gimnaziale nr.3 Slatina vor avea un nou teren de sport, unul modern, pe care se vor putea practica mai multe sporturi. Investiția se ridică la suma de 3.885.553,715 lei cu T.V.A., iar durata de realizare a obiectivului este de 12 luni (2 luni proiectare și 10 luni execuție). Proiectul  ”Amenajare și sistematizare teren de sport din incinta Școlii Gimnaziale nr. 3, municipiul Slatina, strada Drăgănești nr. 2A, jud. Olt” va fi supus aprobării aleșilor municipali în următoarea ședință de Consiliu Local.

Prin intermediul acestui proiect, terenul în de 5741 mp, folosit ca teren de sport de unitatea de învățământ, care în prezent este o platformă betonată neamenajată corespunzător pentru desfășurarea orelor de educație fizică, se va transforma în: teren de minifotbal care va ocupa o suprafață de 800 mp (40 mx20 m) cu împrejmuire de jur -împrejur din plasă metalică împletită în lungime totală de 120 ml și înălțime de 6,4 metri, precum și teren de multisport Baschet – Handbal -Fotbal pe o suprafață de teren de 704,85 mp(37 mx19,05 m) cu împrejmuire de jur împrejur în lungime totală de 92,10 ml și înălțime de 6,4 metri.

De asemenea, se va amenaja o platformă tartan pe suprafața de teren de 1028,15 mp pe care se vor amplasa două console de baschet și cinci băncuțe din beton cu șezut din lemn. Totodată, investiția mai cuprinde și realizare împrejmuire pe laturile de nord și sud ale incintei Școlii Generale nr. 3, care va avea o lungime totală de 137,82 metri și înălțime de 1,8 metri, cu închideri din tablă traforată, iar pentru accesul pietonal se vor realiza două porți metalice din tablă traforată.

Baza sportivă a Școlii nr.3 nu este folosită doar de către elevii unității, ci permite accesul tuturor copiilor din cartier care doresc să facă mișcare în afara orelor de curs.