Pentru că toamna este un anotimp de sărbătoare și recoltă, și la Scornicești se va sărbători recolta acestui an, fie ea agricolă ori sub formă de realizări în diverse domenii. Festivalul Toamnei va aduce în orașul de pe Plapcea voie bună și artiști îndrăgiți.
3 zile de sărbătoare, cu muzică și voie bună, anunță Primăria Scornicești în ultimul week-end al acestei luni. “Festivalul Toamnei” se va desfășura în zona stadionului, în perioada 28- 30 octombrie. ,,La această ediție, pe lângă parcurile de distracție și artiști de top, vă așteptăm să petreceți alături de noi și să încălzim atmosfera lângă grătarele cu mititei și pastramă cum îi stă bine românului!,, este invitația lansată de organizatori.
Pe scenă vor urca începând cu ora16.00 artiștii: Nina Predescu, Marius Măgureanu, Dorina Mete, Cristian Rizescu, Costel David, Cristian Bănățeanu, Mitică Tavă, Mihail – Ştefan Minulescu, Chante, Denisa Trifon. De asemenea, se vor prezenta publicului, demonstrând astfel că sunt demni să ducă tradițiile mai departe, Ansamblul Călușul Scornicești cu solista Andreea Dinu, câștigătoarea show-ului- concurs Vedeta Populară, dar și copii din ansamblurile Stejărelul Mărunței, Zestrea Poboranilor și Călușul jr. Scornicești.
Spectacolul se va încheia cu un foc de artificii.























