Oltenii se numără printre românii care trăiesc mai puțin, potrivita statisticilor INS privind speranța de viață, județul Olt depășind doar șase județe în privința duratei medii de viață a locuitorilor. Cel mai mult trăiesc femeile din mediul urban, cu aproape zece ani mai puțin trăind un bărbat din mediul rural.
Dieta, consumul de alcool și tutun, obezitatea, cheltuielile pentru sănătate, stresul sunt principalii factorii care influențează durata de viață a unui individ. Dacă în anul 1900 în România speranța medie de viață era de doar 36,4 ani, în acest an este de 72,9 ani, scăzând la nivelul de acum 14 ani.
Clasamentul pe județe al speranței de viață arată că Vâlcea este județul cu cea mai mare durată medie de viață, acesta fiind și singurul județ în care acest indicator depășește 80 de ani. Este urmat de București (78,4 ani), Cluj (77,47 ani), Brașov (77,37 ani) și Sibiu (76,9 ani) .
La capătul celălalt al clasamentului este Tulcea (73,2 ani), județul Olt fiind depășit doar de 6 județe ca număr mic de ani trăiți. Un oltean trăiește, în medie, 74,73 ani. Pe sexe, dacă cele mai multe femei ating 78,89 ani, bărbații abia ajung la 70,92 ani.
În mediul urban, bărbații trăiesc în medie 73,54 ani, iar femeile 79,82 ani, speranța de viață per total fiind de 76,68 ani. În mediul rural, cei mai mulți locuitori ai județului ating 73,26 ani, diferența pe sexe fiind destul de mare: femei 78,03 ani – bărbați 69,29 ani.
Sursa grafică: hotnews.ro