Delicte silvice sancționte de oamenii legii

122

Ieri, polițiștii Serviciului de Ordine Publică, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea, Direcției Silvice Olt și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt au efectuat activități de control pe linie de verificare a respectării normelor legale privind depozitarea și comercializarea materialului lemnos. Mai multe firme specializate și persoane fizice au fost sancționate contravențional pentru activități ilegale cu amterial lemnos. Oamenii legii au întocmit și un dosar penal.

La două societăți comerciale, din comuna Dobroteasa, s-a constatat faptul că există diferențe între stocurile scriptice/înregistrate în aplicația SUMAL și stocurile faptice inventariate la data efectuării controlului. Cele două societăți comerciale au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare de 1.000, respectiv de 5.000 de lei, fiind dispusă confiscarea faptică a 1,6 metri cubi de material lemnos și confiscarea valorică a cantității de 8,27 metri cubi de material lemnos, în valoare de aproximativ 7200 de lei, conform art. 19 din Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu modificările și completările ulterioare.

În aceeași zi, polițiștii Biroului Județean De Poliție Transporturi Olt au depistat, la nivel cu calea ferată din comuna Dobrosloveni, un tânăr, în vârstă de 24 ani, din comuna Dobrosloveni, în timp ce transporta, cu un ansamblu de vehicule, format din capt tractor și remorcă, cantitatea de 3 metri cubi de material lemnos, specia stejar, având documente legale de proveniență a materialului lemnos doar pentru cantitatea de 2 metri cubi. Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 lei, iar ca măsură complementară, polițiștii au dispus confiscarea cantității de 1 metru cub de material lemnos, ce a fost lăsată în custodia Ocolului Silvic Caracal. Abaterea constatată a fost sancționată în conformitate cu articolul 19 din Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, polițiștii au întocmit și un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare, fiind continuate cercetările pentru stabilirea situației de fapt.

Polițiștii Biroului Județean De Poliție Transporturi Olt au depistat, în comuna Grojdibodu, doi bărbați, în vârstă de 51 de ani, respectiv 32 de ani, ambii din comuna Gura Padinii, în timp ce transportau, cantitatea de 1,2 metri cubi de material lemnos, respectiv cantitatea de 5,6 metri cubi de material lemnos, specia plop, fără a avea documente legale de proveniență a materialului lemnos. Cei doi au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 1.000 lei, respectiv 2000 de lei, iar ca măsură complementară, polițiștii au dispus confiscarea cantității de 6,8 metri cubi de material lemnos, ce a fost lăsată în custodia Ocolului Silvic Corabia. Abaterea constatată a fost sancționată în conformitate cu articolul 19 din Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu modificările și completările ulterioare.