Prefectul județului Olt, Florin Homorean, s-a întâlnit ieri cu conducerea TMK Artrom și sindicaliștii pentru a le da asigurări că problemele create de impunerea sancțiunilor europene firmelor cu acționariat rusesc se vor rezolva zilele acestea. Întâlnirea vine după ce sindicaliștii au anunțat pentru mâine, 9 iunie, protest la sediul Guvernului, nemulțumiți că autoritățile nu le-au ridicat sancțiunile, deși societatea și-a schimbat acționariatul și, în plus, perioada de derogare expiră și măsurile de blocare a conturilor revin, blocând activitatea firmei.
Reprezentantul Guvernului în județul Olt, prefectul Florin Homorean, se implică în soluționarea crizei cu care se confruntă societatea TMK ARTROM și care se răsfrânge asupra celor 2400 de salariați de la Slatina și Reșița. Ieri, prefectul a avut o întâlnire cu directorul general Adrian Popescu, liderul Cartel Alfa Olt, Cristel Ioțu, și ceilalți lideri ai sindicatelor companiei. Prefectul le-a dat asigurări că aceste probleme se vor rezolva odată cu aplicarea ordonanței de guvern ce urmează a fi aprobată în aceste zile.
,, Discuțiile repetate purtate la nivel de Guvern, insistențele pentru deblocarea situației, eforturile pentru identificarea unor soluții, toate aceste demersuri au avut ca scop emiterea unui act normativ care să restabilească echilibrul financiar al societății.
Mi-am asumat cu responsabilitate rolul de intermediar între Guvern și reprezentanții TMK, rol în care m-am regăsit și astăzi în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții TMK (conducere și lideri sindicali) cărora le-am oferit asigurări în ceea ce privește sprijinul guvernamental pentru rezolvarea crizei. Asigurările oferite sunt justificate de înscrierea pe lista actelor normative incluse pe agenda ședinței de guvern care va avea loc în aceste zile, a unui proiect de Ordonanță de Urgență care vizează societățile ale căror fonduri și/sau resurse economice sunt înghețate pe fondul sancțiunilor europene la adresa Rusiei, pe lista acestora înscriindu-se și SC TMK ARTROM.
Conform proiectului ordonanței, societățile în cauză pot solicita autorității competente instituirea provizorie a unui sistem de supraveghere care să asigure respectarea de către persoana juridică a sancțiunilor internaționale.
Este un prim pas, o primă soluție care va fi adoptată de Guvern pentru redresarea financiară a societății TMK, dar care va reuși cu certitudine să repună activitatea societății și siguranța celor peste 2000 de salariați pe făgașul normal.,, a anunțat prefectul de Olt.
Întâlnirea părților are loc înainte de o nouă acțiune de protest anunțată de sindicaliști. CNS Cartel ALFA- Filiala Olt a anunțat că va organiza mâine, 9 iunie, un miting de protest în fața Guvernului României, între orele 11.00- 14.00, la care să participe circa 300 de persoane.























